Valea Frumoasei
(fragment)

"Cum spun, se afla undeva, în tara Ardealului, între tinuturile Inidoarei sio Albei, o apa viforoasa. Oamenii dinspre câmpie îi spun Sebes: cei vechi de înaltimi îi zic înca Frumoasa.

În cea mai mare parte a cursului ei, care numara 80 ori 100 de mile, râpile împadurite ale muntelui se urca oblu spre cer. Pe un prichici îngust, oamenii au taiat un drumeag care trece pe poduri de lemn când în dreapta, când în stânga suvoiului: în unele locuri a trebuit scurmat muntele, în altele a trebuit umpluta cu parcane prapastia apei; poienarii (adica oierii din Poaiana Sibiului) îsi însira pe aici ciurdele catra varatic, spre piscurile cele mari ale Patrului ori Surianului; muntenii din Sugag, ultimul sat al vaii, îsi duc si ei în sus gospodaririle de vara încarcate pe caluti sau pe asini; au în cotloanele înalte ale Frumoasei odai pentru vaci si stâni pentru oi.

Volbura apei tuna între codri. Au trebuit sute de mii de ani puhoiului sa sparga stânca si s-o lucreze cu bataia-i nedomolita, fasonând-o cu o fantezie vesnic înoita.

Stateam într-un rând într-un punct din aceste locuri - la kilometrul 39 al drumului - observând cum se talazuiesc vangori enormi, - harmasari spumati care salta din vesnicie în aceste singuratati. Prin zvonul talazurilor, am auzit deasupra, în apa lina a cerului, tipatul pajurei.

Mi-am înaltat ochii; am vazut acvila împarateasca plutind pe aripile-i largi, întoarse zimtuit la sfârcuri: se ducea catra stânca din înaltul cerului cel mai de sus al pustiei.

Din locurile acestea unde am petrecut si am stat privind, cu sufletul îmblânzit de dulceata lor, se desfasura paduri dupa paduri, si iarasi paduri nesfârsite. Acolo-i împaratia salbaticiunilor, cât tin muntii si sihlele. Într-o parte se suie catra Dumnezeu vârful lui Patru; mi se parea aproape, dar pâna la el umbla pastorii doua zile, si în râpile lui goale staruiau înca - la vreme de vara - zapezile de iarna trecuta. mai departe, se scria pe cer linia Surianului . Se lamureau si alte piscuri cu pete de omat. Munti, râpi, codri, goluri: spre ele trec pe drumul de lânga apa Frumoasei oierii din Poaia Sibiului, ca sa-si aseze stânile. Se duc cu caii, asinii si tarhatul, mânând ciurdele tigai, cântând lin în singuratate din talangile de arama. Miscarea aceasta de la vale în piscuri o fac de mii de ani generatiile pastorilor, de la Decebal - Crai si de la strabuni si mai vechi.

Este acolo pe o costisa lina, drept în marginea privelistii apelor, si o asezare pe care au cladit-o prietenii mei. Popas de vânatori si pescari. Aici se povestesc, la adunarile de sara, ispravi unice."

Mihail Sadoveanu